Year: 2012

  • Nedemnul iertat, moştenitor cu drepturi depline

    Familia este temelia societăţii. Relaţiile care iau naştere în sânul familiei sunt speciale, deosebite. Oamenii se nasc, trăiesc şi mor. Acesta este ciclul vieţii. Orice individ lasă rudelor şi/sau cunoscuţilor lui privilegiul de a-l moşteni. Prin moştenire patrimoniul defunctului se transmite către una sau mai multe persoane în fiinţă. Cine poate veni la moştenire? În…

  • Curent produs în cogenerare, la un preţ de referinţă… mai mare

    Se discută tot mai des despre certificate verzi şi despre bonusurile acordate producătorilor de energie în cogenerare. Cogenerarea este procedeul prin care se obţine, prin aceeaşi centrală termică, atât energie calorică cât şi curent electric. În principiu, este excelent! Practic, se împuşcă “doi iepuri dintr-un foc”. Însă, multă lume critică modul în care statul susţine…

  • Spune stop violenţei domestice! Obţine ordinul de protecţie

    De multe ori viaţa bate filmul. Chiar şi filmele americane care ne-au invadat ecranele televizoarelor după 1989 confirmă zicala de mai sus. M-a impresionat foarte mult povestea unei doamne cu doi copii care a fost agresată de soţul violent ani de zile şi a îndurat în tăcere. Ea ştie cât a durut-o această tăcere pe…

  • Atenţie!!! Zonă naturală protejată… prin tarife

    Înţelepciunea populară spune: “omul sfinţeşte locul!” Şi adeseori aşa se întâmplă. Însă nu întotdeauna… Mai ales în ceea ce priveşte mediul ambiant! Distrugerile generate de către om în natură şi chiar în arealele protejate impun extinderea setului de măsuri legislative capabile să asigure o dezvoltare durabilă. Asupra factorilor decizionali în domeniul protecţiei mediului apasă o…

  • Privilegiul imobiliar, un instrument util în mâna asociaţiilor de proprietari

    Era iarnă. Zăpada scărţâia sub picioare. Copiii se jucau veseli cu săniile lor pe derdeluşul din spatele blocului. Nimic din jur nu părea să le perturbe bucuria. Mă îndreptam să-i fac o vizită fostei mele profesoare de engleză din liceu. Deşi copii în joaca lor nu simţeau gerul de afară, mie îmi îngheţaseră nasul şi…

  • Logodna – perspective laice şi religioase

    Încă din cele mai vechi timpuri, viitorii miri obişnuiau ca înainte de a-şi uni destinele prin legământul căsătoriei să infăptuiască o datină numită logodnă. Celebrarea logodnei era  cel mai potrivit prilej de a întări simplele făgăduinţe de căsătorie prin oferirea de sume de bani sau de daruri, care de foarte multe ori depăşeau o valoare…

  • De când curg cele 30 de zile în care angajatorul poate aplica sancţiunea disciplinară?

    Mi-aş dori ca toată lumea să fie aşa pozitivă ca vecina mea de la etajul doi. Este un om care are un zâmbet şi o vorbă bună pentru fiecare. Nu ştiu dacă primeşte ceva în schimbul faptului că are un suflet aşa de bun …ca pâinea caldă. Viaţa nu i-a oferit doar zâmbete. Este o…

  • Îmi schimb numele sau nu? Asta-i întrebarea

    Era o zi de toamnă târzie. Soarele te mângâia cu razele sale care filtrau culori ca mierea printre copacii ruginii. Mă indreptam agale spre casa cu gandurile mele. La un moment dat văd în statia de autobuz o doamnă care avea în braţe un dosar plin cu acte. Îndreptându-mă spre staţie mă întrebam: “ce-o avea…

  • VÂNZAREA ÎNTRE SOŢI – permisă în Noul Cod Civil

    Art. 317: Independenţa patrimonială a soţilor Dacă prin lege nu se prevede altfel, fiecare soţ poate să încheie orice acte juridice cu celălalt soţ, sau cu terţe persoane. Vânzarea şi cumpărarea de bunuri sunt activităţi curente, necesare traiului zilnic al oricărei persoane. Articolul 1652 din Noul Cod Civil consacră principiul capacităţii încheierii unui contract de…

  • Proiect legislativ: programul unic de vizite în spitalele publice!

    Oricine a avut, cel puţin o dată, prilejul de a vizita o rudă sau un bun prieten internat în spital. Cu astfel de ocazii ne-am putut da seama, adeseori, că fie programul de vizită nu e adaptat orelor libere ale unei persoane ocupate, fie că, aşa cum se întâmplă pe aici, la porţile Orientului, regulile…